Mesaj
de Vlad Pavlovici » 19 Mai 2004 08:54
Daca vorbim de aruncari la distanta, impartirea betelor in "elastice" si "rigide" nu ne spune prea mult si s-ar putea sa il incurcam pe Pedros. Nu orice coada de matura arunca bine doar pentru ca e rigida, dar pe de alta parte e cert ca vergile consacrate pentru distante mari sunt vergi rapide, cu actiune de varf, si par intr-adevar destul de rigide. Nu cunosc vergi moi, parabolice recomandate pentru aruncari extreme.
In plus, cand vine vorba de aruncari, se discuta prea mult despre calitatile vergii si prea putin despre tehnica de aruncare. Tehnica e mai importanta decat lanseta.
Revenind la subiect: Pedros, banii tai sunt multi pentru un pescar de 17 ani (si am tot respectul pentru faptul ca vrei sa-i investesti in pasiunea asta, cand ai putea face multe atatea lucruri cu ei), dar din pacate putini pentru niste scule de crap performante, care au devenit al naibii de scumpe. Nu poti sa-ti iei trei seturi complete, cum vrei tu, adica lanseta+mulineta+senzor+etc., decat daca alegi lucruri ieftine, care la Dunare probabil ca nu te vor tine nici un sezon si te vor lasa balta cand ti-e lumea mai draga. Sugestia mea este sa mai reduci lista de cumparaturi, sa iei mai putine piese, dar de calitate mai buna. In primul rand, ia-ti lansete serioase. Lanseta e cea mai importanta, cu ea arunci, cu ea scoti pestele. In locul tau, as da TOTI banii pe trei lansete de calitate. Te vor tine ani buni si, intre timp, iti poti completa echipamentul cu scule de acelasi calibru. Cred ca toti am facut asa, ne-am luat cand una, cand alta, pana cand am obtinut un echipamant satisfacator. Nu stiu daca e cineva care si-a luat tot, dintr-o data.
Pe scurt, daca vrei prea mult dintr-o data si n-ai bani suficienti, o sa faci compromisuri care te vor arde la buzunar. Si te trezesti la anul pe vremea asta ca esti exact in aceeasi situatie: vrei un set de scule complet, fiindca precedentul nu mai e bun.