Mesaj
de marian_oprea » 07 Iun 2008 16:50
Asa cum spune si Razvan, regula nr 1 cand pescuiesti pe o balta invadata de raci este sa reusesti sa pastrezi momeala cat mai mult timp pe firul de par. Exista diferite modalitati de a face asta: momeli din plastic, alune tigrate pregatite printr-un timp de fierbere si inmuiere mai scurt, protejarea boiliesului prin diferite metode ( ciorapi de dama, sistemul Jail Bait de la Solar, aplicarea unui tub termocontractabil peste momeala etc), porumb uscat sau boiliesuri dezhidratate.
Ultima varianta, cea a boiliesurilor dezhidratate, poate fi dezbatuta mai pe larg, deoarece oricat de mult ai dezhidrata un boilies, duritatea lui finala este data intr-o mare masura de compozitia mixului. Un mix din care va rezulta un boilies dur contine fainuri cu un puternic efect de intarire: derivate lactice (caseine, albumina de zer, gel de zer etc), derivate din ou, mancare de pasarele ( CLO, Meggablend, Red Factor etc), faina de sange, gris sau faina de orez.
Un exemplu de mix destinat folosirii pe ape pline de raci ne da CC Moore:
200g praf de oua
100g gris
100g malai
50g concentrat proteic de zer
150g faina de soia
200g faina de vanilie
50g faina de var
50g albumina de oua
50g faina de sange
40g Meggablend Sweet
10g Cyprivit
Singura faina solubila din reteta de sus este cea de vanilie, care are rolul de a se dispersa lent in apa, pe o perioada lunga de timp. Boiliesul rezultat dintr-un astfel de mix este unul cu o atractie scazuta, datorita impermeabilitatii aproape complete, iar faina de vanilie incearca sa compeseze putin acest lucru. Faina de var ( limestone powder) are o densitate foarte mare, oferind boiliesului greutate.
Partea lichida trebuie acordata si ea unui astfel de mix. Daca mixul face sa rezulte un boilies extrem de compact, atunci lichidele folosite trebuie sa fie unele cu o capacitate de dispersie foarte ridicata. Uleiurile nu au ce cauta in reteta noastra, pentru ca ar ramane efectiv blocate in interiorul boiliesului.