Interviu cu Vlad Pavlovici
Am vazut din activitatea ta la “Aventuri la pescuit”, precum si din alte actiuni ale tale, ca esti un mare admirator al pescuitului la crap. De ce la crap? Mai pescuiesti si la alte specii de pesti?
Venind de la tine, asta e o �ntrebare ciudata, credeam ca pescarii de crap nu se �ntreaba �ntre ei de ce sunt pescari de crap. Fiecare stie raspunsul. Ma intereseaza si alte tipuri de pescuit, sunt specii cu care mi-ar placea sa ma �ntalnesc (un exemplu e mreana), dar pescuitul la crap e cel pe care �l stiu cel mai bine si care ma preocupa �n cea mai mare masura. Ma bucur �nsa ca am reusit sa depasesc momentul �n care eram, cum spui tu, un admirator al pescuitului la crap, si sa devin chiar pescar de crap.
Ideea specializarii pe crap am avut-o �n minte multi ani, dar numai o �ntamplare m-a ajutat sa nu �ncremenesc �n proiect. L-am cunoscut pe administratorul unei ferme piscicole englezesti, venit �n Romania pentru afaceri. Avea la el (si mi le-a oferit amical) un catalog Fox si un numar din Carpworld. Exemplarul din Carpworld mi-a schimbat viata. Impactul revistei a fost cu atat mai mare cu cat, �n anii aceia, nu aveam internet, iar �n revistele romanesti de pescuit articolele despre crap �nca vorbeau despre pescuitul “la placuta”, cu doua carlige. Prin comparatie, Carpworld dezvaluia o lume fabuloasa, uimitor de complexa, �n care pescuitul la crap devenise religie. Asa cum se pot reconstitui specii plecand de la o vertebra, am �nceput sa reconstitui aceasta lume si sa ma strecor �n ea, pornind de la o revista. Am citit revista din scoarta �n scoarta si am parasit definitiv lumea pescuitului la placuta. Mai departe, exact ca la pescuit, a fost doar o chestiune de rabdare si perseverenta. Pe langa pescarii talentati si de instinct, care sunt putini, la crap pot avea succes si pescarii comuni, dar seriosi. E atata informatie, ca se poate �nvata ca la scoala.
Daca ar fi sa faci un top al celor mai bune balti pe care ai pescuit �n ultima vreme, care ar fi acela?
Anul asta, am pescuit doar pe cateva balti, asa ca toate pot sa intre �n top. Sunt balti foarte diferite. Una a fost Tancabesti, care este interesanta pentru frecventa cu care poti sa prinzi peste mare (aici, pentru un crap de 5 kilograme, esti de compatimit, iar unul de 10 nu emotioneaza pe nimeni) si pentru ca se preteaza experientelor de nadire cu boilies. Boiliesurile fac legea la Tancabesti, e un mediu bun pentru a pune �n aplicare nadele si teoriile de nadire despre care citim �n reviste. Alte balti nu sunt, cel putin nu �n partidele de weekend care reprezinta majoritatea aventurilor noastre la pescuit. Din scurta mea experienta acolo si din relatarile altora, mi se pare ca Tancabestiul este deocamdata o balta generoasa, pretentiile crapului nu sunt foarte mari, raspunde la diverse strategii si monturi. �n cativa ani, �nsa, dupa mai multe drumuri pe mal pentru poze, cred ca pestele se va educa, va deveni mai prudent si atunci nu va mai fi de ajuns sa torni cateva kilograme de boilies �n jurul unei balize, nici nu se vor mai prinde zeci de exemplare �ntr-o partida de weekend. Vom face cunostinta cu un fenomen care nu exista �nca �n Romania, dar se petrece �n alte tari: pesti care au �nvatat sa evite anumite monturi, anumite nade, anumite strategii de nadire (de pilda, fug de paturile de nada sau de balize), dupa cum evita locurile �n care au fost prinsi sistematic, care pot fi exact locurile care acum sunt preferate de toti. Va fi o situatie interesanta. Daca pe o balta Catch & Relax, unde pestele prins e invariabil pus pe gratar, poti sa ai succes cu aceeasi nada si aceeasi metoda (sa zicem, plantat la porumb), pe o balta Catch & Release nu se poate. Vine o zi �n care nimic din ce faceai nu mai merge si trebuie sa te adaptezi sau sa-ti cauti alta balta. �nceputul fenomenului se poate constata si la Tancabesti – nu se prinde la orice boiliesuri, nici macar la orice boiliesuri bune. Se prinde mai ales la fishmeals (boiliesuri pe baza de faina de peste), fiindca balta a fost de la �nceput orientata spre fishmeals prin nadiri masive, dupa care s-a continuat tot cu fishmeals, fiindca parea logic sa se mearga pe linia asta. Daca nu ai ce trebuie, somezi.
Alta balta pe care am dat anul asta a fost Tataru. Am facut o singura partida de weekend, pe un calm plat si o canicula splendida, conditii �n care am fost fericit sa scot din balta doi crapi. Locul m-a impresionat prin potential si salbaticie: un singur vad pe o balta de vreo 40 de hectare, �n rest jungla! Nu ma �ndoiesc ca are crap mare. Tot o singura partida am facut la Hobaia, la invitatia lui Val Pangica, iar experienta a fost memorabila, desi nu m-as grabi s-o repet. Am prins foarte mult, foarte repede, parea ca nu trebuie decat sa-ti arunci lanseta ca sa prinzi un ciortan. De altfel, daca eu pescuiam grupat, pe un pat de nada bine definit �n jurul unei balize, Val (care avea stiinta locului, fiindca tocmai concurase �n calificarile din iunie-iulie) dadea relaxat pe o zona mai larga si prindea bine. Pe termen scurt, e amuzant, dar vine un moment cand te saturi sa iei ciortani de doua, trei kilograme unul dupa altul si-ti doresti mai putina activitate si capturi mai mari. Abia atunci �ti dai seama de duritatea unui concurs, �n care frenezia asta tine 72 de ore.
�n fine, balta mea preferata e Luciu, �n judetul Buzau, probabil inferioara sub aspectul capturilor celor trei balti amintite mai sus (pana acum, n-am prins la Luciu crap mai mare de 10 kilograme), dar pentru mine interesanta prin dificultate. Este o balta de noapte. Multi se duc acolo ziua si jura ca nu e peste. Au perfecta dreptate, ziua nu este. E numai noaptea. Ca pescar de crap, pe o astfel de balta nu ai concurenta. Majoritatea pescarilor dau la caras. Cel mult, arunca o lanseta de crap, la porumb sau la mamaliga, pescuitul la crap fiind pentru ei o anexa a partidelor de caras. Ceea ce �i tine departe de crap, la care altminteri nu e unul sa nu viseze, este tocmai abundenta de caras (carasul de Luciu, spre cinstea lui, creste mare si trage bine), care le ofera un pescuit activ, de duminica, la sfarsitul caruia aduna cateva kilograme. Balta are, totusi, sute de crapi frumosi care nu vor veni niciodata la monturile de caras – daca vin, au sanse bune sa scape – si multi dintre ei ar putea fi “ai tai”. Exista, �nsa, si dezavantajul ca nu poti face schimb de informatii cu nimeni. Nimeni n-a facut partide de o saptamana, nimeni n-a nadit sistematic, nimeni n-a �ncercat sa pescuiasca la boilies. Ai �n fata 90 de hectare de … luciu, pline de crap si incertitudine. Pentru a complica lucrurile, apa e mica, nu trece decat rareori de un metru, structurile sunt putine, inertia termica – mare, fundul e plat ca o farfurie, localizarea crapului ramane un vesnic mister. Si peste toate bate un vant de Baragan, nebun si uscat, care, �n zilele lui de glorie, �ti usuca un tricou scos din apa �n cinci minute si-ti �mpinge lanseta la loc pe suport, daca �ncerci sa �ntepi contra lui. Vantul de la Luciu e un aspirator gigantic care arunca �n lac tot praful campiei, pare ca vrea sa restituie satului ogoarele inundate cu 40 de ani �n urma. Pe canicula, apele scad, malurile �nainteaza, bordurile de stuf raman pe uscat (�ntr-un an, a ramas pe uscat si vadul pe care-l nadisem, cu tot cu vreo 20 de kilograme de boilies), iar pestele se retrage departe, �n zone greu accesibile, de unde nu iese decat noaptea, la ore mici, �n intervale de un ceas sau doua. Atunci, trenul cu crapi opreste �n statie si prinzi mai mult decat �n cele peste 20 de ore de asteptare care l-au precedat. E un moment de frenezie neanuntat de nimic, pastila de calciu efervescent aruncata �ntr-un lighean cu apa statuta. Bambinele �ncep sa danseze, senzorii lumineaza si tipa ca discoteca de la marginea satului (discoteca asta nu e o metafora, din pacate; ei �i datorez initierea mea �n genuri muzicale pe care, singur, nu le-as fi ascultat niciodata). Tot carasul din lac nu face cat aceste ore absolute, totale, pentru care merita sa astepti zile �n sir. Dupa care lacul se linisteste, se face lumina, nu mai vezi trasatura si, dis-de-dimineata, cand apar masinile cu pescari de caras, poti sa le spui cinstit ca nu trage. Ziua, balta duce o viata timida, anemica, noaptea scoate la iveala un ritm trepidant, populat cu somni grei, crapi furiosi, teni isterici.
Pescuiesti cu boiliesuri facute de tine sau cumparate de-a gata? Care sunt preferatele tale?
De obicei, pescuiesc cu boiliesuri cumparate. A-ti face propriile boiliesuri e un lucru interesant, am toata admiratia pentru cei ce au transformat procesul acesta �n alchimie, de pilda prietenul nostru Adriano Musaro, probabil ca voi calca si pe drumul lui, dar pana acum mi-a mers bine cu boiliesuri cumparate. �ncrederea pe care o am �n ele mi-a fost confirmata de pescari seriosi, cum ar fi Ken Townley, care folosea fara retinere boiliesuri gata facute, scoase din punga. Preferatele mele sunt Big Fix Mix de la Nutrabaits si combinatia Monster Pursuit / Tangee Squid de la Nash. Big Fix Mix este creatia unui pescar englez pe care �l cheama Dave Moore. Am avut ocazia sa-l cunosc pe Dave, mi-a promis ca va povesti istoria acestei nade �ntr-un articol pentru “Aventuri”, dar nu asta e ideea, ideea este ca pana si el folosea boiliesuri gata facute, la punga, �n amestec cu boiliesuri deshidratate. Atat Ken Townley, cat si Dave Moore sporeau atractia acestor boiliesuri cu diverse dip-uri. Dave avea propriul dip, o combinatie de extracte de piper negru, somon, crevete si caviar, pe un fond de ulei de peste de buna calitate, iar Ken dadea cu o versiune prototip a unui lichid nutritiv (pe baza de ulei de somon) care va fi lansat anul viitor de Nutrabaits sub numele comercial de 3D. Ambele cazuri arata ca o nada la punga poate fi ridicata �n rang prin hidratare cu lichide nutritive de calitate, iar asta este si tehnica mea.
Pentru cei pasionati de savanteria producerii boiliesuri, acesti afficionados ai nadelor cu retete complexe, ceea ce spun aici poate sa para �ntristator de simplu. Ei stiu ca lucrurile nu se reduc la atat, o punga de boilies si un dip. Asa este, nu se reduc. Sunt situatii �n care punga si dipul devin insuficiente. Situatia cea mai cunoscuta (teoretic) e cea a crapilor educati, atat ca situatia asta �nca nu exista �n Romania. Nu cunosc lacuri cu crapi nevrotici, similare celor despre care citim �n literatura straina. Alta e situatia crapilor pretentiosi, care prefera anumite tipuri de boilies – am dat exemplul Tancabestiului. Alta e situatia �n care vrei sa �ncerci un experiement de durata, mergand pana la conditionarea pestelui de nada pe care i-o dai. De pilda, produci o nada de cursa lunga, bogat nutritiva, atragatoare fara stridente, si faci o echipa de nadire cu mai multi pescari, cu totii nadind un loc sau mai multe cu aceasta nada, pe acelasi lac, de-a lungul mai multor saptamani sau chiar luni, dupa care �ncepi pescuitul si vezi ce se �ntampla de-a lungul sezonului. Echipele de nadire sunt un proiect interesant. �n sfarsit, mai e si situatia, cu care eu m-am confruntat de mai multe ori, a insuficientei boiliesurilor la punga �n partidele pe termen lung. Daca faci un grafic al eficacitatii lor, observi ca �si ating “varful de forma” �n cel mult o saptamana, dupa care puterea lor de atractie lor scade, oricat ai insista. Obosesc si se devalorizeaza repede. Evident, daca partida dureaza o saptamana, sunt suficiente, dar daca dureaza doua, poti avea o problema. Daca dureaza trei, vei avea o problema cu certitudine. Solutiile mele �n fata acestei situatii sunt folosirea mai multor tipuri de boilies (pe termen lung, am �ntotdeauna la mine doua, trei tipuri) si nadirea mai multor locuri.
Ce monturi folosesti si cu ce materiale?
Monturile sunt aproape �ntotdeauna semifixe, cu agrafa de siguranta (safety clip) si plumbi grei, de la 100 de grame �n sus, �n schimb materialele pot sa difere. Cea mai mare parte a pescuitului meu are loc pe balti de tipul celor descrise mai sus. Sunt medii prietenoase pentru pescar, unde nu te confrunti cu mari probleme de rezistenta la abraziune, adesea lucrul cel mai abraziv fiind bradisul sau nuferii. �n astfel de locuri, mi se pare suficient un forfac dintr-un fir textil cu camasa de plastic, iar preferatul meu este Sufix Stealth, comparabil cu firele Kryston sub raport calitativ, dar vandut �n Romania la mai putin de jumatate din pret. Carligele sunt Fox seria 5 sau Long Shank Nailers de la Carp’R’Us, care reprezinta acelasi model de carlig cu tija lunga, curbata, construit �n asa fel �ncat sa asigure automat efectul de line-aligner, daca e legat cu fir textil (legat cu monofilament, efectul dispare). �n Delta, �nsa, �ntr-un loc unde finetea monturii conteaza mai putin, �n schimb rezistenta la abraziune si forfecare este esentiala, iar pestele are o vitalitate uluitoare, sunt nevoit sa fac aceeasi montura cu alt carlig si alt fir. Am constatat ca nici un fir textil cu camasa de plastic, oricat de dura, nu rezista la frecarea de agatatori si praguri colonizate de scoici. Iar carligele cu deschidere mica nu mi s-au parut suficient de sigure, am scapat peste cu ele. Asa ca am trecut la monturi rigide, cu monofilament Amnesia, si la carlige cu tija lunga, dar deschidere mare, cum sunt Gamakatsu LW MB4. Rata trasaturilor a scazut, ceea ce arata ca montura pierduse din finete si pacalea mai greu pestele, �n schimb n-am mai pierdut aproape nimic si n-am mai avut forfacuri taiate. Asteptam mai mult, dar prindeam mai bine.
Ce captura ti se pare o �mplinire mai mare pentru un pescar: un crap salbatic, de Dunare, prins undeva �n inima Deltei, de 10 kg? Sau un crap de balta, prins �ntr-o balta foarte renumita �n exemplare mari, de 20 kg?
Sentimentul de �mplinire cel mai autentic mi-l da rezolvarea unei probleme. Cu cat problema e mai dificila si cu cat pestele e mai greu de prins, cu atat mai mare e satisfactia. Anul trecut, am avut �n Delta o partida ratata, pe care am povestit-o �n “Aventuri”. Facusem partide mai bune, �n care prinsesem peste frumos, dar partida aceea m-a afectat cel mai mult, fiindca plecasem la pescuit �n conditii proaste, caldura de august, Dunare scazuta, apa sarata, cu presentimentul ca �mi va fi aproape imposibil sa fac ceva (mai ales ca nu puteam pescui noaptea), si totusi fusesem aproape sa reusesc. Avusesem trei crapi mari �n carlig, unul singur ar fi fost suficient sa-mi �nsenineze partida, daca �l scoteam pe mal, dar �i scapasem pe toti. Ma gandesc la crapii aceia scapati cu mai multa simpatie decat la unul de 16 kilograme, prins anul asta �n prima partida la Tancabesti si scos �n cel mult 5 minute. A gasi “cheia lacului”, �n conditii adverse, e pentru mine o realizare mai importanta decat un crap masiv, care vine sa ti se ofere.
Ce ai alege, la aceleasi cheltuieli, �n acelasi numar de zile: a) participarea la un concurs de pescuit la crap ? b) o expeditie in Delta, �ntr-o zona �n care nu ai mai fost? c) o partida de pescuit pe balta ta favorita, sa stai tihnit si sa fii aproape sigur ca ai sa prinzi peste?
Lucrul care m-ar tenta acum cel mai mult ar fi un loc nou si, daca se poate, salbatic. Pescuitul pe ape prea populare ma atrage ca o vizita la dentist. Pe locul doi ar fi o partida pe o balta pe care o cunosc bine. Concursurile vin pe ultimul loc, pentru ca nu am un partener de echipa, dar, daca as avea, poate ca ordinea ar fi alta. Vorbind de concursuri, ele merita �ncurajate, fiindca joaca �n momentul de fata un rol de agent publicitar �n raspandirea pescuitului la crap de la noi. Au avantajul de a fi profitabile pentru toata lumea: organizatori, comercianti, reviste, participanti. Nici crapii n-au motive sa le vorbeasca de rau. E �mbucurator ca sunt din ce �n ce mai multe concursuri, pentru ca din efervescenta lor au iesit cateva echipe foarte competitive, care au obtinut rezultatele excelente din ultima vreme – primele doua locuri la Cupa Mondiala si locul doi pe echipe la Campionatul Mondial din Portugalia. Tu stii mai bine decat mine cum stau lucrurile �n privinta asta si meriti toate felicitarile pentru performanta de la Sarulesti.
Ce “pont” le poti oferi cititorilor siteului pentru acest sfarsit de sezon?
Pontul pe care as vrea sa-l ofer nu e practic, e mai degraba teoretic si se adreseaza unei anumite categorii de pescari. Sunt cei care trec �n viteza de la pescuitul traditional la pescuitul modern, de la mamaliga la boilies, si �ncearca sa asimileze un mare volum de informatie, pe care revistele si internetul l-au propagat �n ultimii ani si care nu sta pe loc, se multiplica spectaculos. Poate cea mai mare problema a lor este sa capete �ncredere �n boilies, sa accepte ca merite investitia, dupa care sa �nteleaga �n ce trebuie investit. Am prieteni �n situatia aceasta. Au preluat cu placere lansetele lungi, mulinetele cu baitrunner, rod-pod-ul si senzorii, monturile semifixe, acum li se pare ca pescuiesc asa de cand lumea si nu s-ar mai �ntoarce la vechiul sistem. �si pun �nsa mereu �ntrebarea: cat de eficace sunt boiliesurile? Ce motiv poate avea un pescar sa dea milioane pe boiliesuri, cand porumbul aproape ca nu costa nimic, iar cele mai mari capturi le-a avut la porumb?
Raspunsul este ca, daca sunt folosite corect, boiliesurile sunt eficace si, dupa o vreme, vor prinde mai bine decat orice altceva. Familiarizarea cu ele nu e simpla, fiindca sunt scumpe si cer timp, dar cand �ncepi sa �ntelegi lumea lor poti obtine rezultate care sa te uimeasca. Sigur, felul �n care pescarii nostri dau la boilies difera foarte mult, de la cei care cumpara experimental doua, trei bile si pana la cei care au acasa o mica fabrica. De aceea si opiniile despre eficacitate vor fi diverse. Exista totusi un �nceput de viziune comuna asupra valorii lor si, daca ar fi mai accesibile, succesul ar fi mai rapid. E valabila si afirmatia contrara: daca succesul ar fi mai rapid, boiliesurile ar deveni mai accesibile. S-ar produce local, ar fi mai ieftine, ar aparea fabricanti si marci autohtone.
Dar nu generalitati vreau sa comunic, ci o observatie care poate ca va fi de folos celor care �ncearca acum marea de boilies cu degetul. Cand am �nceput sa dau la boilies, erau doar un adaos la momeli si nade traditionale. Erau sarea si piperul unui pat de porumb, dar porumbul ramanea felul �ntai. Oricine gaseste ca e dificil sa sara direct la pescuitul pe baza de boilies poate �ncepe �n felul acesta, folosindu-le mai �ntai sub forma de condiment. Terenul meu de �ncercare era o apa salbatica, pe care pescuiam �mpreuna cu un grup de prieteni. Fascinat de teoriile despre nade, investisem bani frumosi �n boiliesuri cat mai bune, �n vreme ce ei, mai stransi la portofel sau mai sceptici, luasera boiliesuri simple si ieftine, care mie mi se pareau un fel de acadele colorate si dulci. Conform literaturii crapiste, ma asteptam sa prind crap mai frumos sau macar mai mult, fiindca boiliesurile mele erau superioare. N-aveam nici o �ndoiala asupra superioritatii lor. Totusi, nu se �ntampla asa. Realitatea refuza sa se �ncadreze �n sabloanele teoretice. La �nceputul partidelor, nimeni nu prindea nimic. Cand �ncepeam sa prindem, capturile noastre pareau copii la indigo. Zi de zi, ai fi spus ca aceiasi crapi �si facusera obiceiul sa traga la toata lumea, dintr-un fair-play absolut. Conditiile erau identice, vadurile erau asemanatoare, stateam unul langa altul, pescuiam �n aceeasi maniera, pana si monturile erau cam acelasi. Numai nada putea face o diferenta. Ar fi fost de asteptat sa o faca, dar n-o facea. Apoi venea o zi �n care balanta se apleca �nspre mine. Vadul facea explozie si �ncepea sa produca masiv. �ntr-un rand, am ajuns sa prind trei crapi pentru fiecare crap prins de prietenii mei, �n altul i-am luat vecinului tot pestele de pe vad, patul meu de nada functionand ca un aspirator pentru pestii lui. Faptul ca nadeam cu boiliesuri mai bune si �n cantitate mai mare �si facea efectul pe termen mediu (o saptamana), dar ramanea �ntrebarea de ce efectul nu era imediat. Si ce anume determina acest efect, calitatea sau cantitatea nadei?
Nu am nici azi un raspuns absolut, dar am o interpretare. Am obtinut-o mai tarziu, citind despre raspandirea pescuitului la boilies �n Europea, �n anii 80. De pilda, �n Franta, la Cassien, cand si-au facut aparitia englezii si au �nceput sa pescuiasca la boilies, se prindea aproape la orice boilies, cu conditia sa nadesti abundent. Crapi enormi au cazut la boiliesuri anonime, rudimentare �n comparatie cu ce avem astazi, dar turnate �n apa cu sacii. Dupa aceea, datorita educarii pestilor, paturile de nada au devenit contraproductive, iar calitatea nadelor, esentiala. Si lucrurile au ramas asa mai bine de zece ani, pana cand situatia s-a schimbat iarasi, crapii au uitat de pericolul paturilor de nada, iar nadirea grea a redevenit eficace. Criteriul calitatii, �n schimb, s-a pastrat.
Intepretarea mea este urmatoarea: �n primele faze ale pescuitul la boilies, cantitatea este deseori mai importanta decat calitatea. Un pescar cu un sac de boiliesuri simple si ieftine poate surclasa un pescar cu o punga de boiliesuri complexe si scumpe. Pestele nu este �n situatia sa prefere anumite boiliesuri, trebuie doar sa ia cunostinta de aparitia lor �n meniu si, pentru asta, are nevoie de o nadire �n masa. Orice boiliesuri decente sunt bune. Multi discuta despre ce amestec de baza sau ce aroma sa foloseasca pe o apa �nca nepescuita la boilies. Pe o astfel de apa, e mai putin relevant. Mai relevant este cat sa dea. Nu vreau sa spun ca pana si cele mai nenorocite boiliesuri, �mbatranite prin vitrine de magazin, vor prinde la fel de bine ca Big Fish Mix, doar pentru faptul ca sunt introduse din abundenta. Boiliesurile proaste nu vor prinde nimic. Dar e de retinut, pentru cei care se gandesc cu ce boiliesuri sa plece la o partida de o saptamana sau doua, ca nu e obligatoriu sa dea banii pe Trigga. �ntamplarea face ca Trigga este o nada foarte buna, dar nerecomandata �ncepatorilor, poate si pentru faptul ca �ncepatorii asteapta de la ea miracole. Aici e vina noastra, a celor care vorbim si scriem prea mult despre ea. “Miracolul” boiliesurilor nu trebuie sa �nceapa cu Trigga sau cu Big Fish Mix, poate �ncepe cu nade mult mai modeste. Cu banii pe cinci kilograme de Trigga, pescarul �si poate cumpara 10 kilograme de boiliesuri acceptabile sau �si poate pregati singur 15 kilograme de boiliesuri simple care, daca sunt proaspete si facute corect, au mari sanse sa dea rezultate. O singura partida buna la boilies e suficienta sa te faca sa crezi.
