Legendele pescuitului la crap – Redmire
Chiar in mijlocul Angliei rurale se afla un mic lac, nu mai mare de 1.5 hectare, de unde a pornit un fenomen ce a devenit pe plan mondial poate cel mai tehnic si iubit sport in aer liber: PESCUITUL LA CRAP. Numele acestui lac de buzunar, cum le place englezilor sa il alinte, este murmurat de aproape toti pescarii de crap din Anglia si, mai mult ca sigur, printre pasionatii altor tari provoaca un mic atac de cord, doar gandul de a avea prilejul de a pescui pe lacul unde oricand te poti intalni cu un Chris Yates, Rod Hutchinson, Richard Walker, Maurice Ingham, Bob Richards. Oricare dintre ei iti va da cel mai bun sfat cu putinta pentru acest monument al naturii: Continua sa incerci! – dupa care vor disparea in mijlocul padurilor de stejari si ulmi din jurul lacului, tot asa de repede cum au aparut. Poate ca ti se pare ca visezi, sau poate crezi ca ai vazut o fantoma, dar pe Redmire, ei fac parte din misterul locului.
Ca sa fim capabili sa intelegem devotamentul si entuziasmul pentru fiecare crap prins de catre englezi, (iarasi va trimit la vizionarea filmelor produse de catre Danny Fairbrass) suntem nevoiti sa ne intoarcem in perioada interbelica, cand la inceputul anilor 1930, in regiunea Herefordshire, unde sub indrumarea prorietarului Barnardiston, se trece la indiguirea paraului Garron, pentru a putea acoperi cerintele de apa a conacului Bernithan (de unde si numele de Bernithan Pool) pentru irigarea terenurilor din jur. Asa s-a nascut un lac care detine renumele de a fi prins aici primul crap de peste 40 de livre si primul crap de peste 50 de livre in Anglia.
Redmire nu a fost niciodata planuit a fi un lac unde pescuitul sa fie scopul principal, crapii au fost introdusi doar din motivul de a scapa cat mai repede de vegetatia submersa, care s-a raspindit in forme neimaginabile. Asa s-a hotorat popularea in 1934 a micutului lac cu 50 de bucati de crapi de varsta de 1-2 ani, proveniti din Polonia cu subspecia de crap oglinda sau galitian (acesta este renumit pentru ritmul rapid de crestere). Situatia creata era ideala pentru ca acesti pesti sa creasca la dimensiunea unor colosi de apa dulce. O apa bogata in hrana naturala, cu putine specii competitive, nefiind hartuiti de catre pescari timp de 15-16 ani.
Primul care a avut posibilitatea de a pescui pe acest lac, a fost Harold Boulton in anul 1949, care desi nu prinsese nimic, duce vestea despre un lac cu pesti mari, ai caror dimensiuni nu erau bantuite de nebunii cu lansetele lor din bambus. Prin intermediul lui Harold, Bob Richards obtine permisiunea proprietarilor de a putea pescui la un an de la descoperirea lacului. Devine atat de obsedat de Redmire, incat in cursul anului 1951 pescuiueste de vreo 10 ori acest lac. La ultima s-a sedinta de pescuit, va fi ajutat de fiul proprietarului, care nadeste vadul sau cu bucati de paine. Locul a fost impanzit de crapi, care profitand de zilele deosebit de calduroase ale lunii octombrie, intra intr-un ritm alert de hranire. Dupa numeroase rupturi, reuseste sa bata recordul Marii Britanii cu un crap de 31,04 livre (14 kilograme), iar prietenul lui Pete Thomas un crap de 28,7 livre!
Cu siguranta aceasta captura si nenumeratele referiri la crapi cu mult mai mari vazuti in Redmire, care pareau a fi de neatins, au atras atentia pescarilor. In acest fel a putut ajunge Richard �Dick� Walker sa prinde noul record al tarii sale, un crap comun de 44 lb, botezat Clarissa. Asta se intampla la 15 septembrie 1952. Locul capturii, Willow Pitch, va deveni poate cel mai cunoscut vad de pe lac. In acele vremuri capturile care pretindeau la titlul de record, erau omorate pentru a putea fi puse in fata unui posibil contestator. Dick Walker, rapus de frumusetea acestui super exemplar, decide sa doneze pestele Aquarimu-ului din Londra. Va ramane aici timp de 19 ani, dupa care, din pacate, moare, fara a putea oferi placerea de a fi prins si de alti pescari.
Pe linga Willow Pitch, ar trebui sa amintesc si de celelte vaduri ale lacului, intrate in istoria pescuitului la crap: Style swim, BB`pitch (BB este anagrama unui renumit scriitor de literatura crapista). Ceea ce este cel mai important de retinut este ca aceste locuri de pescuit nu sunt aranjate pentru a oferi conditiile dorite de unii pescari, ci totul este lasat cat mai mult la indemana naturii. Astfel in lista de reguli ale lacului a existat in decursul a acestui 50 de ani obligatia de a nu deranja natura in nici un fel, mergand pana la extrema de a nu putea face fotografii pe aceasta amenajare decat cu acordul proprietarilor. Poate si aceste reguli au alimentat legendele care bantuie lacul, cu afisarea acelor crapi care cu �siguranta� trec peste 60 de livre – unii mergand pana acolo de a afirma ca noul record al Angliei va proveni din acest lac. Aceste afirmatii sunt facute si de catre Fred J. Taylor, care in iunie 1956, obsearva numerosi crapi in timpul bataii. �Chiar in marginea lacului apa era agitata de catre crapi intrati in bataie, greutatea lor depasea cu siguranta 40, 50 si 60 de livre. Erau atat de preocupati cu mirajul reproducerii, incat ii puteai atinge cu varful lansetelor. Nimic nu le distragea atentia. �
Ca totul sa fie rotund si complet, la lista lunga a observatiilor care nu puteau fi dovedite, apare si o poza facuta de Eddie Price in iulie 1958. �Duminica pe la pranz am parcurs cursul lacului intr-o braca cu scopul de a observa pestii iesiti la suprafata. Nu am vazut prea multe exemplare de crapi, dar am reusit sa fotografiez cel mai mare crap vazut de mine vreodata. Capul si spatele pestelui erau deasupra vegetatiei, si pot afirma fara exagerare ca latimea acestui exemplar trecea de 30 de centimetri. Eram la o distanta de numai un metru. La miscarea mea a raspuns cu un simplu gest, a innotat spre adancuri� � scria Price in jurnalul sau.
Fiecare exemplar avea sa fie botezat de pescarii dornici sa-i prinda. Asa am primit in �randurile� noastre crapii cu numele de Clarissa, Bishop, Queen, Raspberry, Big Linear. Capturile frumoase si nenumeratele observatii asupra crapilor monumetali au raspindit in lumea pescuitului la crap numele acestui mic lac, Redmire. Si cand ma gandesc, cate lacuri aveam noi in Romania, chiar si de zeci si sute de ori mai mari, de care ne batem joc �
Captura de 44 de livre a lui Richard Walker a pornit totul, dar in iulie 1980 se intampla ceva, ce spulbera neincrederea tuturor pescarilor asupra cat de mare poate creste un crap. Chris Yates dupa nenumarata zile de stat in panda dupa mustaciosii din Redmire, reuseste sa captureze pe Bishop, un crap de 51 de livre. Crapul lui Yates devine noul record al regatului timp de 10 ani. Poate vi se pare cunoscut numele lui, datorita filmelor pe care le-a facut impreuna cu Bob James, numit A Passion for Angling prezentat si de emisiunea Fir Intins in mijlocul anilor `90.
Nu de mult conducerea lacului (al carui director este Les Bramford) a reluat dezvoltarea lacului, asta dupa ce la sfarsitul anilor `90, multi pescari care vizitau acest lac se plangeau de conditiile nedemne pentru o asemenea minuntie a naturii, unde s-au scris nenumarate pagini din istoria pescuitului la crap. Asa s-au nascut noi reguli, care la prima vedere starnesc mirarea multor cititori: folosirea barcii este interzisa, pentru necesitatile fiziologice se folosesc toaletele construite (am aflat despre cateva relatari foarte defavorabile in aceasta privinta), vegetatia trebuie deranjata cat mai putin posibil, este prohibita folosirea carligelor de tip �bent-hook� (gen Fox seria 5 sau Carp`r`us Nailor) si a firului Quicksilver de la Kriston, doar pescarii pot fi pe malul apei, nu este admisa prezenta vizitatorilor, nu se poate folosi camera de filmat iar nada nefolosita nu se arunca in apa.
Pentru a conclude, Redmire este un loc mirific, ce merita vizitat. Stiu, ca o sa spuneti ca foarte multe lucruri s-au schimbat de la acele vremuri glorioase, dar cred ca Redmire a schimbat lumea pescuitului. Daca aveti sansa sa-l vizitati macar chiar si pentru un sfarsit de saptamana, relatati-ne cum a fost.
Kulcsar Laszlo
