Crapul comun
Cyprinus carpio
Desi pana de curand s-a spus ca este originar tot din China (Asia de SE), mai nou cercetatorii au ajuns la concluzia ca exista sau a existat si o forma �danubica� a crapului, care nu se stie clar daca s-a pastrat nealterata s-au s-a incrucisat cu cea adusa de calugari in Europa.
Crescut in China de mai bine de 3000 de ani, ca sursa de hrana, crapul comun (zis pe la noi si romanesc:-)) a devenit in lungul timpului cel mai popular peste de crescatorie. Carnea sa este superioara tuturor speciilor de crap si acest lucru i-a adus suprematia in piscicultura. Raspandit de romani in Europa si de soldatii lui Grant in Statele Unite, tot ca sursa de hrana, crapul s-a raspandit cu mare usurinta in toate zonele geografice care i-au oferit un climat propice. Astazi practic nu mai exista continent fara crap.
Fiind un peste omnivor i-a fost usor sa se adapteze in foarte multe ape iar de-a lungul timpului a capatat particularitati de mod de viata si hranire in functie de apa in care traieste.
Ajungand in scurt timp carpul preferat al tuturor popoarelor europene fiecare s-a simtit dator sa-si asume paternitatea asupra acestui peste sau asupra uneia dintre varietati, astfel:
Romanii denumesc “crap romanesc” varietatea de crap sui, de Dunare (sau mai bine zis de rau) sau (de cele mai multe ori) crapul comun, cel care are toti solzii.
Ungurii spun “crap unguresc” varietatii foarte puternic colorate, auriu cu inotatoare rosii (tot de Dunare).
Italienii spun “crap italienesc” varietatii sui, salbatic.
Francezii spun “crap frantuzesc” crapului oglinda auriu si cu forma aproape rotunda.
Englezii spun “crap englezesc” tot crapului salbatic, puternic colorat (spate maro si burta aurie).
Biologia crapului
Hranirea:
Crapul se hraneste scurmand fundul apei pana la o adancime de 20 de centimetri. Meniul de baza este format din larve, viermi, raci, scoici, plante etc.
In primii ani de viata crapul se hraneste intens cu larve, purici de balta, vegetatie acvatica, melci etc. Dupe ce creste, din cauza necesarului mai mare de proteine, incepe sa consume cantitati mai mari de raci, scoici iar in unele cazuri (balti sarace in scoici si raci) nu ezita sa manace pestisori si chiar broaste.
In mod normal un crap consuma zilnic o cantitate de hrana egala cu dublul greutatii sale.
Modul de hranire al crapului a fost foarte mult studiat de pescarii de crap si nu degeaba, cunosterea acestui lucru ne poate ajuta sa facem monturi mai bune.
Atunci cand se hraneste, crapul umbla pe fundul apei cu partea pectorala atingand substratul, aceasta parte pectorala, pieptul, este plin de senzori care-i dau pestelui informatii despre cum este substratul, despre locul in care se afla etc. Cand gaseste ceva de mancare primul contact (fizic, excludem acum partea chimica a receptiei si recunoasterii hranei)) este luat cu mustatile, aceste mustati sunt un complex de senzori deosebit de fini, prin simpla atingere crapul stie daca acel lucru este bun sau nu de macat. Daca hrana este acceptata gura se intinde ca o trompa, larg deschisa iar gura executa o miscare de pompare (aspiratie) astfel incat ceea ce se afla pe fundul apei impreuna cu apa din jur sunt absorbite rapid, urmeaza contactul tactil cu limba, aici se decide daca ceea ce a fost aspirat se retine sau se elimina, eliminarea se face printr-o pompare inversa puternica. Daca hrana a fost acceptata este impinsa de limba inspre gat unde este intampinata de dintii faringieni care sfarama hrana inainte de a fi inghitita. Boabele de proumb uscat pot fi sparte cu usurinta cu acesti dinti faringieni.
Reproducerea:
Crapul ajunge la maturitate sexuala la 2-3 ani.
Depunerea pontei are loc in aprilie-mai. In acest timp, crapii se aduna in carduri mari, se apropie de maluri si isi depun icrele, lipindu-le de ierburi. In timpul pontei se lovesc intre ei cu burta spre a usura eliberarea produselor genitale, fapt care a atras momentului pontei si numele popular de “bataie”. O femela depune cam 140.000 de icre pe fiecare KG din greutatea ei; icrele masoara 1,3-1,5 mm diametru. Depunerea are loc in mai multe rastimpuri, dar in mod obisnuit in orele diminetii, pe vegetatia submersa. Durata incubatiei este de 4-6 zile la o temperatura de 20 grade; larvele ce eclozeaza au o lungime de 4,5-5,5 mm. Dupa ecloziune aceste larve stau imobile pe vegetatie; dupa resorbtia sacului vitelin, ele incep sa inoate activ, hranindu-se cu zooplancton.
Sursa: Tratat de ichtiologie de S. Carausu – Ed Academiei
Dismorfismul sexual.
Femelele sunt mult mai late decat masculii, in special dupa prima ponta, iar distanta dintre aripioarele pectorale si pelvice si cele pelvice si anale este mai mare la femele decat la masculi. Aripioarele dorsale si anale la masculi sunt mai inalte decate cele ale femelelor. Masculul in bataie are pe cap niste tubercule (butoni de bataie).
